Proprietatea privată e sfântă

ne credem arendași, căpitani de plai, boieri și voievozi

și nu putem dormi liniștiți decât când putem spune al meu

deși râul, vântul sau iarba nu se opresc la gard

adevărul e că ne e frică de un loc pe care să îl împărțim cu ceilalți

nimeni nu are încredere în nimeni,

probabil nici în sine însuși.

Spațiul public e o listă de nemulțumiri, nu sol comun

acolo ne vărsăm frustrările și neputința

dând vina pe loc - Urziceni?

cine n-a plecat de aici, a regretat mereu că n-a făcut-o

de parcă în altă parte ai fi altcineva.

E infinit mai ușor să denunți, decât să apari

primăria

și romii, demonizați până la dezumanizare

și gunoiul, acest nerezolvat mister al umanității

de unde vine și unde se duce?

Pungi de plastic fluturând în vânt

agățate de ciulini pe un câmp, ca niște simboluri ale capitulării,

ale dorințelor de pace.

Altfel, când vine vorba de noi, cei care ar trebui să ne întâlnim

nu pentru a cere socoteală,

ci pentru a planta ceva împreună

treabă, treabă și iar treabă

trebuie să stau cu nepoții, cu câinele

merg la parastas, la nuntă în Broșteni

mâine? tai găinile, culeg via, mergem la țară

serviciu, inclusiv sâmbătă sau duminica.

Adolescenții? pentru ei totul e plictisitor

până când, fără să știi cum s-a ajuns aici,

totul pare acoperit de un stat subțire de cenușă

și nimic nu îți mai stârnește entuziasmul.

Păi au venit vreo șase fete de la uman

Și Vasile le-a zis, faceți un club de poezie

secret, toți vor vrea să afle ce e cu el

mi s-a părut o idee bună

dar n-au făcut