urziceni
Andreea David
nici nu mai stiu in ce zi sau zile am fost acolo. dar știu ca am fost de vreo cateva ori. si nu am avut deloc timp sa notez tot ce s-a intamplat acolo imediat după. am fost între timp în multe alte parti, și în ultimele zile m-am îmbolnăvit. acum sunt acasa. iar de diminteata, pentru ca încă nu era încărcat telefonul cu internetul lui, a apucat sa ma bată gandul sa scriu ceva chiar despre gradinarii din urziceni. uite asa, doar ce îmi aduc aminte. caci și exercitiu de aducere aminte îmi place. cat poti sa iti aduci aminte din tot ce s-a intamplat în functie de când iti propui sa iti aduci aminte.
caci ce s-a intamplat minunat acolo, ca și aici, și ca peste tot, sunt tot oamenii.
l-am cunoscut pe george simion. așa cum am cunoscut-o pe sica. am cunoscut-o și pe mama anei. și pe profesorul de educație fizică și sport, andrei gheorghe, ce stătea în scară cu george simion. am cunoscut-o si pe doamna care abia se deplasa, ce stătea la o casă imediat după cartierul de blocuri, și pe altă femeie a cărei față nu mi-o mai aduc aminte pentru că era înconjurată de mulți oameni ce vorbeau peste ea în mijlocul unei petreceri de dupămasă de bloc. și mai era o femeie, florica gheorghe, ce am cunoscut-o în parc, stând pe o bancă cu alte femei, nu foarte vorbăreață dar vizibil deschisă către noi și dotată cu ceva vorbe de duh, dar nici vorbele ei nu mi le aduc aminte acum, desi sigur le am pe undeva notate.
și ce aveau in comun oamenii ăștia era faptul că aveau o grădină. la ieșirea sau intrarea, depinde cum vrei sa o iei, locului în care locuiau. i-am gasit întâmplător pe stradă, pe fiecare dintre ei, și ana se minuna cum de reușesc sa îi opresc tocmai pe aceia care vor să stea de vorbă cu noi și care culmea au și o grădină în fața blocului.
florica…
ah, și mai era doamna din prima zi pe care am petrecut-o acolo și care chiar am prins-o grădinărind, căci atunci era început de toamnă. erau și ceva oamenii in jurul ei ce o ajutau, iar gradina era pitită undeva in spatele blocului ei, de nici nu știu cum am gasit-o. dar le găsești. că defapt nu ai cum sa te abți să nu te prelingi așa după toate muchiile de bloc, sa urmezi defapt traseul instinctiv al unei iederi până găsești lumina. cam așa am urmat și noi, niște cărări mărginite de blocuri până am dat de o grădină. iar cand ridicai ochii, vedeai și altă grădină și alta și alta și alta, de parcă ți se deschidea raiul grădinilor, toate una după alta din ce în ce mai însorite, până la vecinătatea cu ceva construcție de 2 etaje.
ne-am schimbat numere de telefon, i-am povestit că ne-am dori să cunoaștem și să facem să se cunoască între ele și ei, toate grădinăresele din urziceni. și dacă o fi sa fim prea multe, atâta bai să fie
————
(ploua afara. si sa spunem ca ar fi trebuit sa merg la urziceni. nu imi place drumul pana acolo conducand. in general in bucuresti m-as descurca mult mai bine fara sa conduc. doar luandu-mi asa drumuri infinite pana pe undeva si inapoi.)
nici nu mai stiu in ce zi sau zile am fost acolo. dar știu ca am fost de vreo cateva ori. si nu am avut deloc timp sa notez tot ce s-a intamplat acolo imediat după. am fost între timp în multe alte parti, și în ultimele zile m-am îmbolnăvit. acum sunt acasa. iar de diminteata, pentru ca încă nu era încărcat telefonul cu internetul lui, a apucat sa ma bată gandul sa scriu ceva chiar despre gradinarii din urziceni. uite asa, doar ce îmi aduc aminte. caci și exercitiu de aducere aminte îmi place. cat poti sa iti aduci aminte din tot ce s-a intamplat în functie de când iti propui sa iti aduci aminte.
caci ce s-a intamplat minunat acolo, ca și aici, și ca peste tot, sunt tot oamenii.
l-am cunoscut pe george simion. așa cum am cunoscut-o pe sica. am cunoscut-o și pe mama anei. și pe profesorul de educație fizică și sport, andrei gheorghe, ce stătea în scară cu george simion. am cunoscut-o si pe doamna care abia se deplasa, ce stătea la o casă imediat după cartierul de blocuri, și pe altă femeie a cărei față nu mi-o mai aduc aminte pentru că era înconjurată de mulți oameni ce vorbeau peste ea în mijlocul unei petreceri de dupămasă de bloc. și mai era o femeie, florica gheorghe, ce am cunoscut-o în parc, stând pe o bancă cu alte femei, nu foarte vorbăreață dar vizibil deschisă către noi și dotată cu ceva vorbe de duh, dar nici vorbele ei nu mi le aduc aminte acum, desi sigur le am pe undeva notate.
și ce aveau in comun oamenii ăștia era faptul că aveau o grădină. la ieșirea sau intrarea, depinde cum vrei sa o iei, locului în care locuiau. i-am gasit întâmplător pe stradă, pe fiecare dintre ei, și ana se minuna cum de reușesc sa îi opresc tocmai pe aceia care vor să stea de vorbă cu noi și care culmea au și o grădină în fața blocului.
florica…
ah, și mai era doamna din prima zi pe care am petrecut-o acolo și care chiar am prins-o grădinărind, căci atunci era început de toamnă. erau și ceva oamenii in jurul ei ce o ajutau, iar gradina era pitită undeva in spatele blocului ei, de nici nu știu cum am gasit-o. dar le găsești. că defapt nu ai cum sa te abți să nu te prelingi așa după toate muchiile de bloc, sa urmezi defapt traseul instinctiv al unei iederi până găsești lumina. cam așa am urmat și noi, niște cărări mărginite de blocuri până am dat de o grădină. iar cand ridicai ochii, vedeai și altă grădină și alta și alta și alta, de parcă ți se deschidea raiul grădinilor, toate una după alta din ce în ce mai însorite, până la vecinătatea cu ceva construcție de 2 etaje.
ne-am schimbat numere de telefon, i-am povestit că ne-am dori să cunoaștem și să facem să se cunoască între ele și ei, toate grădinăresele din urziceni. și dacă o fi sa fim prea multe, atâta bai să fie
————
(ploua afara. si sa spunem ca ar fi trebuit sa merg la urziceni. nu imi place drumul pana acolo conducand. in general in bucuresti m-as descurca mult mai bine fara sa conduc. doar luandu-mi asa drumuri infinite pana pe undeva si inapoi.)
nici nu mai stiu in ce zi sau zile am fost acolo. dar știu ca am fost de vreo cateva ori. si nu am avut deloc timp sa notez tot ce s-a intamplat acolo imediat după. am fost între timp în multe alte parti, și în ultimele zile m-am îmbolnăvit. acum sunt acasa. iar de diminteata, pentru ca încă nu era încărcat telefonul cu internetul lui, a apucat sa ma bată gandul sa scriu ceva chiar despre gradinarii din urziceni. uite asa, doar ce îmi aduc aminte. caci și exercitiu de aducere aminte îmi place. cat poti sa iti aduci aminte din tot ce s-a intamplat în functie de când iti propui sa iti aduci aminte.
caci ce s-a intamplat minunat acolo, ca și aici, și ca peste tot, sunt tot oamenii.
l-am cunoscut pe george simion. așa cum am cunoscut-o pe sica. am cunoscut-o și pe mama anei. și pe profesorul de educație fizică și sport, andrei gheorghe, ce stătea în scară cu george simion. am cunoscut-o si pe doamna care abia se deplasa, ce stătea la o casă imediat după cartierul de blocuri, și pe altă femeie a cărei față nu mi-o mai aduc aminte pentru că era înconjurată de mulți oameni ce vorbeau peste ea în mijlocul unei petreceri de dupămasă de bloc. și mai era o femeie, florica gheorghe, ce am cunoscut-o în parc, stând pe o bancă cu alte femei, nu foarte vorbăreață dar vizibil deschisă către noi și dotată cu ceva vorbe de duh, dar nici vorbele ei nu mi le aduc aminte acum, desi sigur le am pe undeva notate.
și ce aveau in comun oamenii ăștia era faptul că aveau o grădină. la ieșirea sau intrarea, depinde cum vrei sa o iei, locului în care locuiau. i-am gasit întâmplător pe stradă, pe fiecare dintre ei, și ana se minuna cum de reușesc sa îi opresc tocmai pe aceia care vor să stea de vorbă cu noi și care culmea au și o grădină în fața blocului.
florica…
ah, și mai era doamna din prima zi pe care am petrecut-o acolo și care chiar am prins-o grădinărind, căci atunci era început de toamnă. erau și ceva oamenii in jurul ei ce o ajutau, iar gradina era pitită undeva in spatele blocului ei, de nici nu știu cum am gasit-o. dar le găsești. că defapt nu ai cum sa te abți să nu te prelingi așa după toate muchiile de bloc, sa urmezi defapt traseul instinctiv al unei iederi până găsești lumina. cam așa am urmat și noi, niște cărări mărginite de blocuri până am dat de o grădină. iar cand ridicai ochii, vedeai și altă grădină și alta și alta și alta, de parcă ți se deschidea raiul grădinilor, toate una după alta din ce în ce mai însorite, până la vecinătatea cu ceva construcție de 2 etaje.
ne-am schimbat numere de telefon, i-am povestit că ne-am dori să cunoaștem și să facem să se cunoască între ele și ei, toate grădinăresele din urziceni. și dacă o fi sa fim prea multe, atâta bai să fie
————
(ploua afara. si sa spunem ca ar fi trebuit sa merg la urziceni. nu imi place drumul pana acolo conducand. in general in bucuresti m-as descurca mult mai bine fara sa conduc. doar luandu-mi asa drumuri infinite pana pe undeva si inapoi.)
sica…
mergeam pe trotuar cu ana. și mina, sora ei, făcea poze la curțile grădinărite de bloc. și o vad pe sica. nu o cunoșteam pană atunci, dar am văzut așa o femeie cu sacoșe de cumpărături, mergând nici prea repede nici prea încet. ne privea și ea. o opresc. bună ziua. veniți de la cumpărături? da. și stați aproape? da. noi căutăm așa…oameni…care se ocupă de grădinile de bloc, că am văzut că sunt ceva grădini frumoase pe aici. și vrem să vă întrebăm dacă aveți grijă de una. da, chiar am. și o îngrijiți singura? da. o îngrijesc singură și din când în când mai vine un baiat să mă ajute. e pocăit. și cum va venit ideea să faceți o grădină? pai stau la parter, și aș fi vrut să văd ceva frumos pe geam. oare aveți chef să ne arătați si nouă grǎdina? sigur. haideți după mine.
mergem împreuna pe trotuar cateva blocuri, apoi facem stânga, si apoi iarăși stânga pe o alee umbrită tare de copaci și de o casă, ajungem într-un spate de bloc în colț. primul lucru la care m-am gandit a fost, mare curaj să ai să faci o grădină în privirile tuturor vecinilor, că fiind așa, colț de bloc, parcă nu are unde să ți se ducă privirea când te uiți pe fereastră decât în curtea asta. nu prea e alt orizont. și alt lucru ciudat. sica iese din apartamentul ei prin altă parte, înconjoară tot blocul și abia apoi ajunge în grădină. dar satisfacția e, cand stă liniștită în casa si privește pe geam. ne arată apoi din fiecare plantă ce a pus. din cum se înțelege cu ana în vorbele despre plante, înțeleg că le-a ales pe cele care rezistă la umbră. căci în colț de bloc, nu are cum să ajungă prea multă lumină. sica mângâia plantele când ni le arăta. avea niște gesturi care le imita forma. dacă era o tufă de exemplu, cu palmele, sugera deschiderea traseului arcuit al creșterii frunzelor ei. trandafirul prindea mișcări rapide, ca după frica de țepi. o curgatoare, mișcări line, iar o tufă ceva mișcări repetitive. privind-o pe sica, mi-am amintit ideea inițială pe care am avut-o pentru harta vie a peisajelor din urziceni. să fac un dans cu grădinarese. nu termin bine gândul că o și întreb pe sica. ce ziceți, ați avea chef să facem și o coregrafie despre plante? nu a zis nici da nici nu. a zâmbit. eu sigur ca am luat-o ca pe un răspuns pozitiv, dar ana m-a atenționat mai apoi. oamenii din urziceni îți zic da, dar apoi nu mai vin deloc. am hotărât totuși să îmi păstrez entuziasmul, și să îmi pun ambiția să fac totuși dansul cu grădinărese în stația de tren. viteză maximă 5 km la oră. chiar dacă o fi să dureze un an până câștig încrederea oamenilor că putem face un dans împreună, să nu renunți la gândul ăsta. pană la urma ce e dansul? și măcar să ajungem să răspundem la întrebarea: de ce credem că dansul e dedicat doar celor care pot și se pricep să danseze? ce o fi însemnând și priceperea asta… iar noi, care abia ne mișcăm….ar fi mai bine să stăm deoparte. ați adus și pământ special de grădină? da, când cărau ceva mașini de pământ la spital, i-am rugat să îmi lase și mie o mașină. în tot timpul ăsta în care ne arăta grădina noi îi țineam sacoșele stând pe sin- gura alee de acolo formată din mici dale de beton. lângă, erau și niște pomi mici și ceva sârme pentru rufe. singura problema e ca mulți vecini își aruncă gunoaiele așa, peste geam. termină unu pachetul
de țigări, îl aruncă peste geam. nu am ce să le zic. îi las și strâng după ei. fix în momentul ăla, zici că erau vorbiți arunca de la 2 cineva o cană cu ceva lichid. începem să strigăm, dar sica ne face semn că au deficiente de auz cei ce au aruncat. mai stăm ce mai stăm de vorbă, apoi plecăm invintând-o a doua zi la intalnirea de la 1 de la biblioteca. a zis ca nu promite, ca deja are ceva programat de facut, dar dacă nu tre să facă treaba aia, vine. nu a venit a doua zi. dar ana a plecat din gradina lui sica cu brațele pline de plante.
george simion… mergem din gradina lui sica pe drumul înapoi. pe o bancă de scară de bloc vedem stând un om. avea ceva pliante mari cu natură și pelicani, iar lângă, o grădină de trandafiri. îl întrebăm dacă știe ceva de grădina aia. ne spune ca o îngrijește vecinul de la 4 dar ca acum nu e acasă, sigur e la servici. misiunea noastră în tot acest timp era să punem flyere la fiecare scara de bloc care să anunțe întâlnirea de la 1 de sâmbătă, a doua zi. deși ana era sceptică cu lipitul flyerelor că va avea vreun efect. ea știa și a și avut dreptate, nu va veni nimeni în urma flyerelor. a pus la afișe și la flyere o grămadă și înainte pentru mai multe evenimente din proiect și nimeni nu a venit. eu am zis, hai să încercăm totuși. măcar punând afișe ne și plimbăm și poate întâlnim noi oameni dar și fotografiem grădinile. andrei serban, omul de pe bancă, era profesor de educație fizică. ne spunea despre pliante că ceva organizație vor să declare zonă protejată nu știu ce porțiune de pe ialomița. era preocupat de viața sălbatică și știa câte ceva de păsările de apă. punem între timp și flyerul pe scară și mina sugerează chiar să notăm acolo un mesaj special dedicat vecinului de la 4, că îl așteptăm la întâlnirea de sâmbătă. dar nu apucăm să și facem asta că sosește de la servici vecinul de la 4. îi povestim pe scurt de întâlnirea de mâine și a doua zi chiar vine. atunci însă, pe loc, în grădină, ne-a arătat așa tufele de trandafiri, separate de cauciucuri.
altă florica, florica grigore… spre seara ne-am dus către parcul din centru. știam ca sunt acolo oameni adunați pe bănci, așa că neam apropiat de un grup de femei. vreo 4 pe o bancă. le-am întrebat direct dacă vreuna din ele are grijă de o grădină de bloc. cu voce puternică două dintre ele au reacționat imediat. doamne ferește. nu îmi place și nici nu vreau. dar au arătat spre a patra femeie ce stătea la marginea băncii. florica ne-a zis ca da are o grădină de care are grijă cu bucurie. am întrebat-o unde e, că poate reușim să o vedem și noi acum cât de curând că se întunecă. dar vin cu voi că oricum trebuie să ajung acasă. și ea avea în mână sacoșe de cumpărături. când am ajuns acolo, soțul ei o aștepta la masa din grădină. era o masă cu structură metalică, adusă din altă parte. eu nu mai aveam memorie în telefon nici să filmez nici să înregistrez. în timp ce ne povestea florica despre grădină soțul ei ne atrage atenția că tare mult îi place lui florica să vina să o îngrijească, cu toate că stă la etajul 4 și are vedere pe partea cealalta. spune ca nu o înțelege și a încercat de mai multe ori să o descurajeze. la ce îți trebuie ție o grădină dacă nici măcar nu e imediat lângă tine. cu toate ca oamenii arunca gunoaie ea continua sa vină să le adune și să aibă mai departe grija de ea.
ne-am intalnit a doua zi la bibliotecă. a venit mama anei și cu george. ne-am pus la o masă toți patru. eu, ana și cei doi vizitatori și am început să vorbim, filmând și notând ca pe o hartă totul. ne-am propus să stăm cam o oră împreună și am structurat intalnirea după câteva întrebări: cea mai frumoasă amintire din gradina? cel mai plăcut moment? cel mai chinuitor moment? plantele preferate? dacă au avut ceva neobișnuit sau mai exotic așa ca plantă? ia în ultimele minute i-am rugat să închidă ochii și să descrie peisajele din drumul lor pană la servici sau până într-un loc des frecventat de ei. mama anei își amintea, chiar așa ca într-o visare, drumul până la spital unde era asistentă medicală. eu nu mă pricep să descriu plantele și nu-mi amintesc ce a povestit. țin minte că toți eram cu gura cascată, deja transpuși acolo în drumul ei pana la serviciu de acum zece ani. poate merită să mă uit pe filmare și să descriu aici cuvințel cu cuvințel.
mă uit acum pe harta cu notițele și ce apare primul lucru sunt niște vorbe proverbe personale după care și-au orientat viața gradinii cei doi vizitatori. ‘cum ne îngrijim pe noi, așa să ingrijim și plantele’ spune mama anei. iar george, care s-a mutat de la țară la oraș prin 2019 și a preluat grădina de la cei în apartamentul cărora s-a mutat spune: ‘curtea de la țara te ține mai tânăr decât cutia de apartament’. totuși, recunoaște ca nu a fost dezamăgit când s-a mutat. a preluat un apartament la etajul 4, cu vedere la pădure, la lizieră. a preluat și grădină ce era înainte dotată cu un gratar. l-a scos cu soția, a plantat trandafirii și au înconjurat-o cu gard ca să îi protejeze. apoi, acu de curând defapt, au început cu construcțiile de vis-a-vis. să taie din pădure și să toarne betone. astfel ‘sunetul de pasarele a fost înlocuit de sunet de bormașini și utilaje. acel sunet a zburat odată cu apariția clădirilor’ spune el.
----
la urziceni voi mai ajunge. așa mi-am propus. să vin odată pe lună. să fac o întâlnire cu cei pe care i-am cunoscut. poate mai cunosc și alți gradinari și grădinărese. vreau sa le ascult poveștile despre grădini. poate le place și lor să le împărtășească și să le audă alți grădinari din oraș. poate și altor grădinari le place să asculte poveștile altor grădini. ne gândeam cu ana că poate turnăm un film cu ei. sau poate facem o coregrafie. poate ne mulțumim cu niște colaje audio. sau poate un simplu jurnal e suficient. vedem făcând. țesem mai departe întâlnindu-ne, cunoscându-ne, ascultându-ne. ceva așa zis produs artistic aș vrea să se nască doar dintr-o necesitate a grupului.
de țigări, îl aruncă peste geam. nu am ce să le zic. îi las și strâng după ei. fix în momentul ăla, zici că erau vorbiți arunca de la 2 cineva o cană cu ceva lichid. începem să strigăm, dar sica ne face semn că au deficiente de auz cei ce au aruncat. mai stăm ce mai stăm de vorbă, apoi plecăm invintând-o a doua zi la intalnirea de la 1 de la biblioteca. a zis ca nu promite, ca deja are ceva programat de facut, dar dacă nu tre să facă treaba aia, vine. nu a venit a doua zi. dar ana a plecat din gradina lui sica cu brațele pline de plante.
george simion… mergem din gradina lui sica pe drumul înapoi. pe o bancă de scară de bloc vedem stând un om. avea ceva pliante mari cu natură și pelicani, iar lângă, o grădină de trandafiri. îl întrebăm dacă știe ceva de grădina aia. ne spune ca o îngrijește vecinul de la 4 dar ca acum nu e acasă, sigur e la servici. misiunea noastră în tot acest timp era să punem flyere la fiecare scara de bloc care să anunțe întâlnirea de la 1 de sâmbătă, a doua zi. deși ana era sceptică cu lipitul flyerelor că va avea vreun efect. ea știa și a și avut dreptate, nu va veni nimeni în urma flyerelor. a pus la afișe și la flyere o grămadă și înainte pentru mai multe evenimente din proiect și nimeni nu a venit. eu am zis, hai să încercăm totuși. măcar punând afișe ne și plimbăm și poate întâlnim noi oameni dar și fotografiem grădinile. andrei serban, omul de pe bancă, era profesor de educație fizică. ne spunea despre pliante că ceva organizație vor să declare zonă protejată nu știu ce porțiune de pe ialomița. era preocupat de viața sălbatică și știa câte ceva de păsările de apă. punem între timp și flyerul pe scară și mina sugerează chiar să notăm acolo un mesaj special dedicat vecinului de la 4, că îl așteptăm la întâlnirea de sâmbătă. dar nu apucăm să și facem asta că sosește de la servici vecinul de la 4. îi povestim pe scurt de întâlnirea de mâine și a doua zi chiar vine. atunci însă, pe loc, în grădină, ne-a arătat așa tufele de trandafiri, separate de cauciucuri.
altă florica, florica grigore… spre seara ne-am dus către parcul din centru. știam ca sunt acolo oameni adunați pe bănci, așa că neam apropiat de un grup de femei. vreo 4 pe o bancă. le-am întrebat direct dacă vreuna din ele are grijă de o grădină de bloc. cu voce puternică două dintre ele au reacționat imediat. doamne ferește. nu îmi place și nici nu vreau. dar au arătat spre a patra femeie ce stătea la marginea băncii. florica ne-a zis ca da are o grădină de care are grijă cu bucurie. am întrebat-o unde e, că poate reușim să o vedem și noi acum cât de curând că se întunecă. dar vin cu voi că oricum trebuie să ajung acasă. și ea avea în mână sacoșe de cumpărături. când am ajuns acolo, soțul ei o aștepta la masa din grădină. era o masă cu structură metalică, adusă din altă parte. eu nu mai aveam memorie în telefon nici să filmez nici să înregistrez. în timp ce ne povestea florica despre grădină soțul ei ne atrage atenția că tare mult îi place lui florica să vina să o îngrijească, cu toate că stă la etajul 4 și are vedere pe partea cealalta. spune ca nu o înțelege și a încercat de mai multe ori să o descurajeze. la ce îți trebuie ție o grădină dacă nici măcar nu e imediat lângă tine. cu toate ca oamenii arunca gunoaie ea continua sa vină să le adune și să aibă mai departe grija de ea.
ne-am intalnit a doua zi la bibliotecă. a venit mama anei și cu george. ne-am pus la o masă toți patru. eu, ana și cei doi vizitatori și am început să vorbim, filmând și notând ca pe o hartă totul. ne-am propus să stăm cam o oră împreună și am structurat intalnirea după câteva întrebări: cea mai frumoasă amintire din gradina? cel mai plăcut moment? cel mai chinuitor moment? plantele preferate? dacă au avut ceva neobișnuit sau mai exotic așa ca plantă? ia în ultimele minute i-am rugat să închidă ochii și să descrie peisajele din drumul lor pană la servici sau până într-un loc des frecventat de ei. mama anei își amintea, chiar așa ca într-o visare, drumul până la spital unde era asistentă medicală. eu nu mă pricep să descriu plantele și nu-mi amintesc ce a povestit. țin minte că toți eram cu gura cascată, deja transpuși acolo în drumul ei pana la serviciu de acum zece ani. poate merită să mă uit pe filmare și să descriu aici cuvințel cu cuvințel.
mă uit acum pe harta cu notițele și ce apare primul lucru sunt niște vorbe proverbe personale după care și-au orientat viața gradinii cei doi vizitatori. ‘cum ne îngrijim pe noi, așa să ingrijim și plantele’ spune mama anei. iar george, care s-a mutat de la țară la oraș prin 2019 și a preluat grădina de la cei în apartamentul cărora s-a mutat spune: ‘curtea de la țara te ține mai tânăr decât cutia de apartament’. totuși, recunoaște ca nu a fost dezamăgit când s-a mutat. a preluat un apartament la etajul 4, cu vedere la pădure, la lizieră. a preluat și grădină ce era înainte dotată cu un gratar. l-a scos cu soția, a plantat trandafirii și au înconjurat-o cu gard ca să îi protejeze. apoi, acu de curând defapt, au început cu construcțiile de vis-a-vis. să taie din pădure și să toarne betone. astfel ‘sunetul de pasarele a fost înlocuit de sunet de bormașini și utilaje. acel sunet a zburat odată cu apariția clădirilor’ spune el.
----
la urziceni voi mai ajunge. așa mi-am propus. să vin odată pe lună. să fac o întâlnire cu cei pe care i-am cunoscut. poate mai cunosc și alți gradinari și grădinărese. vreau sa le ascult poveștile despre grădini. poate le place și lor să le împărtășească și să le audă alți grădinari din oraș. poate și altor grădinari le place să asculte poveștile altor grădini. ne gândeam cu ana că poate turnăm un film cu ei. sau poate facem o coregrafie. poate ne mulțumim cu niște colaje audio. sau poate un simplu jurnal e suficient. vedem făcând. țesem mai departe întâlnindu-ne, cunoscându-ne, ascultându-ne. ceva așa zis produs artistic aș vrea să se nască doar dintr-o necesitate a grupului.
