LA PIETROI
Hodorog Anton Mihail
În locul unde se uneau Str. 6 Martie cu Str. 16 Februarie, actualmente Str. Mircea Mălăeru și Str. Căpitan Urzică din cartierul Poștei, un vecin care lucra pe buldozer a adus cândva un pietroi și l-a așezat pe colțul trotuarului ca loc de popas și reflexie pentru călători. După încă ceva vreme a mai adus unul și l-a așezat pe colțul din dreapta și cu toate că erau 2 pietroaie noi neam referit la spațiul acela la singular, “La pietroi”. A devenit însă un simbol și un reper pentru multe generații care au crescut în partea asta a cartierului Poștei.
M-am aflat și eu printre aceștia care între o repriză de mers la scăldat “La nemți” sau la “Zidul morții pe râul Ialomița”, la fotbal în curtea grădiniței, sub pod la calea ferată sau mai știu eu pe unde copilăream, ne opream “la Pietroi” să ne tragem sufletul, să ne întâlnim cu toții mai mari și mai mici, să ne mai jucăm un flori-fete-filme sau băieți, o pititea, un șotron, sau să ne vedem cu feblețile tinereții în speranța unei mai multe apropieri sau poate chiar a unei atingeri accidentale.
Pentru noi când eram mici Pietroiul era ca o adevarată Mecca, nu a existat seară a copilăriei in Poștă indiferent de anotimp să nu fim călare pe el câte 12, apoi câte 8, câte 4 și cu nostalgie după toți acești ani m-am regăsit stând singur în locul unde a fost pietroiul privind in lungul străzilor pe care zburdam odată căutând să zăresc o siluetă cunoscută și parcă auzind vocile noastre tinere strigându-ne unii pe alții, numărând, chicotind…
Pietroiul a fost creșa de unde ne recuperau părinții de fiecare dată când ne chemau acasă, realizez insă cu mintea de acum că a fost si locul din care cu zarva noastră poate am necăjit bătrânii care locuiau in zonă in acea vreme cărora le-am deranjat liniștea și odihna și cărora nu am apucat să le cerem iertare. Îmi place să cred insă că în înțelepciunea lor ei ne-au acordat-o oricum în taină.
Pentru noi, Pietroiul a fost locul unde am învățat să ne jucăm înainte de grădiniță, să comunicăm înainte de școală, să ne îndrăgostim înainte de viața de adult, a fost mai mult decât un loc, o coordonată, a fost ca o ființă vie, o parte importantă în dezvoltarea noastră, a celor care am copilărit pe străzile din cartierul Poștei în anii ‘80 - ‘90.
Acum există în continuare intersecția străzilor Mircea Mălăeru și Căpitan Urzică și pe acolo îmi place să mă întorc către București unde îmi duc traiul, vin către Aleea Câmpului, opresc o secundă mai mult decât este nevoie înainte să intru în intersecție și privesc în stânga către casa unde a trăit unchiul Boris apoi în dreapta către Școala Nr. 3, zâmbesc pentru că așa simt întotdeauna, apoi oftez și virez la stânga lăsând în urma zona “La pietroi” simțind cumva că trec iar peste pragul casei părintești în drumul meu către lume.