Omul nu poate trăi fără amintiri. Ele ne construiesc, ne modelează și ne însoțesc toată viața. Așa sunt și eu, amintirile îmi revin în minte ori de câte ori văd lucruri, ori de câte ori trăiesc momente prin fetele mele.

Îmi amintesc de zilele de la scăldat în răul Ialomița, de prietenii din copilărie, de vecinii de pe stradă și de tot ce înseamnă vacanța de vară. Ce veri frumoase am avut! Cu copii fericiți, liberi, cu părinți fără grija ecranelor și a telefoanelor. Nici nu aveam timp să stăm în fața televizorului, zilele erau lungi, pline, iar serile se incheiau mereu cu supărarea aceea dulce, că am mai fi vrut să stăm cu prietenii pe stradă la joacă.

Zilele de scăldat din luna lui august erau cele mai așteptate de toți. Ne organizam din timp și plecam împreună, fără să lipsească nimeni. Iar dacă se întâmpla ca cineva să nu poată veni, parcă întreaga zi își pierdea farmecul, pentru că fiecare dintre noi aducea ceva special acelei zi la scăldat. De la plecarea de pe stradă și până la întoarcere totul avea o energie cu totul a parte. Până și praful de pe drumul bătut de soare, la dus și la întors, era altfel.

Scăldatul în apă, săriturile din salcie de pe mal sau de pe pontoanele aliniate ale podului părăsit, aici am învățat să înot, toate acestea sunt printre cele mai frumoase amintiri ale copilăriei mele. Și totuși, nu pot să nu-mi amintesc și de supărarea ca răul mi-a înghițit câțiva cercei de-a lungu verii. Am pierdut nu doar unul, ci mai mulți, parcă era tributul pe care îl plăteam pentru toată bucuria acelor zile.

Scurte amintiri ale verilor din vacanțele copilăriei... așa s-au construit amintirile mele și ale copiilor din acei ani. Verile păreau atunci atât de lungi, încât ajungeam să așteptăm cu nerăbdare începerea școlii, doar pentru că zilele păreau nesfârșite. Amintiri, doar atât. Amintiri care rămân și astăzi vii, chiar dacă timpul a trecut peste ele.