Înapoi la hartǎ

ȘI EU AM FOST ÎN URZICENI

Vasile Leac

Dacă te gândești la orașele din apropierea Bucureștiului, cum ar fi Urziceni sau Mizil, rămâi pe moment blocat pentru că în afară de niște banalități sociale nu prea îți trece nimic prin minte, nu le cunoști cu adevărat până nu locuiești aici câteva zile. Ai senzația că orașul e învăluit într-o ceață stranie care îl protejează de ochiul curios al trecătorului, are aerul ăsta bizar de a se sustrage cercetării, de a se ascunde sub o mantie politică locală care le dă statutul ăsta de orașe invizibile, orașe de unde visezi să pleci.


Cam asta a fost și senzația mea când am ajuns prima dată în Urziceni, parcă eram într-un film sau o buclă temporală. Dar dacă stai mai mult în oraș lucrurile devin mai clare, întâlnești oameni simpatici și veseli, candizi care te privesc cu înțelegere și compasiune, parcă ți-ar spune, „liniștește-te, ia loc pe bancă, unde te grăbești așa, hai să vorbim puțin...” și asta am făcut și eu.

Sunt în parcul din Urziceni

această machetă de elev bătrân

e atât de pustie acum

îmi plac banalitățile și constatările

băncile sunt pustii și umede

păsările au plecat în altă parte

e tristețea aia de toamnă

care te ține în casă

se întâmplă ceva cu noi

când vremea se schimbă

am senzația că mi-am pierdut

din nou cheile

unii spun că ăsta e efectul pe care

ți-l lasă toamna când ajungi aici

dacă cineva s-ar uita la machetă

de sus ar crede că sunt o jucărie de plastic

lipită de bancă




*




Chiparosul canadian din curtea amicului Mihai

putea fi văzut din stradă.

O piramidă verde peste acoperișul de țiglă.

Ne salutăm de la distanță:

- Salut, lunganule!

- Salut, biped mic și periculos!

Mihai îmi deschide poarta și eu îi admir

trunchiul roșcat.

După studii și cercetări ne-a arătat că e aici

de 200 de ani.

Nu pot să vă descriu ce simt pentru el, de fapt

nu pot spune pentru că mi-e prieten.


Iarna piramida se deformează ușor

și vrăbiile scutură zăpadă pe pisică.

Ne arată nouă și vecinilor că și piramidele

au iarna umor.

- Pleacă de acolo vrăjitoare mică,

îi spune Mihai pisicii și îi mai face o poză.

Ea îl ignoră și își ascute unghiile de coaja groasă.

E o piramidă matură pe care n-o mai afectează

micile răutăți ale vrăjitoarei.

Gândul meu se ascunde în piramidă

și ceva îmi spune – poate chiar vrăjitoarea –

că n-o să mai pot ieși de acolo niciodată.




Sunt în parcul din Urziceni

această machetă de elev bătrân

e atât de pustie acum

îmi plac banalitățile și constatările

băncile sunt pustii și umede

păsările au plecat în altă parte

e tristețea aia de toamnă

care te ține în casă

se întâmplă ceva cu noi

când vremea se schimbă

am senzația că mi-am pierdut

din nou cheile

unii spun că ăsta e efectul pe care

ți-l lasă toamna când ajungi aici

dacă cineva s-ar uita la machetă

de sus ar crede că sunt o jucărie de plastic

lipită de bancă




*




Chiparosul canadian din curtea amicului Mihai

putea fi văzut din stradă.

O piramidă verde peste acoperișul de țiglă.

Ne salutăm de la distanță:

- Salut, lunganule!

- Salut, biped mic și periculos!

Mihai îmi deschide poarta și eu îi admir

trunchiul roșcat.

După studii și cercetări ne-a arătat că e aici

de 200 de ani.

Nu pot să vă descriu ce simt pentru el, de fapt

nu pot spune pentru că mi-e prieten.


Iarna piramida se deformează ușor

și vrăbiile scutură zăpadă pe pisică.

Ne arată nouă și vecinilor că și piramidele

au iarna umor.

- Pleacă de acolo vrăjitoare mică,

îi spune Mihai pisicii și îi mai face o poză.

Ea îl ignoră și își ascute unghiile de coaja groasă.

E o piramidă matură pe care n-o mai afectează

micile răutăți ale vrăjitoarei.

Gândul meu se ascunde în piramidă

și ceva îmi spune – poate chiar vrăjitoarea –

că n-o să mai pot ieși de acolo niciodată.