UR
ZI
CE
NI
URZ ice Ni
U r Z Ic e nI
Opt litere
O infinitate de sunete
Poezie de sunete
Spațiu colectiv
Cor al oamenilor
A da glas
Locuri urbane
URZI + CENI = uR zI Ce NI
Rostit:
Tare, repede, încet, lent, urcând, coborând
Configurații de litere circulând
Grupuri de litere
Abstract, și totuși nu
Râs
Adezivul care deseori ne leagă pe toți laolaltă
Urziceni
Practicile participative ar trebui să fie despre negociere, diferențiere, colaborare și, în cele din urmă, co-producerea unor lucrări de artă. Altfel, nu sunt participative.
Pentru unii oameni, asta poate însemna sprijinirea pe familiar și pe tradițional, evitând orice este considerat prea contemporan sau prea experimental. Astfel, multe metodologii creative diverse și transdisciplinare, precum și posibile câmpuri de producție culturală, rămân pe dinafară. Nu trebuie să fie așa, iar astfel de opoziții percepute între cunoscut și necunoscut nu reflectă neapărat spectrul mai amorf și mai viu al istoriilor culturale comune.
Facilitarea potrivită a metodologiilor mai experimentale este, cel mai adesea, legată de aplicarea lor incluzivă, chiar dacă la început pot părea provocatoare. În general, când oamenii sunt sprijiniți, stimulați și celebrați, astfel de provocări estetice sunt mai ușor îmbrățișate, individual și colectiv, deschizând oportunități pentru explorarea unor viziuni creative în moduri mai puțin rigide și restrictive. Scopul acestor metodologii este, în esență, să devină neprescriptive, sprijinind grupurile să creeze ceva ce nu este cunoscut dinainte. Activitățile artistice și culturale nu trebuie să fie standardizate și repetitive. Trecutul este important, la fel de semnificative sunt prezentul și viitorul… toate sunt conectate și în dialog unele cu altele, iar, probabil, nicio perioadă de timp sau „voce la un anumit timp” nu ar trebui să le acopere pe celelalte. Un cor înseamnă mereu o gamă de tonuri, timbre, rezonanțe și așa mai departe.
Un proverb mai puțin faimos ar putea fi: Cei mai mulți oameni se bucură să mănânce cartofi, darr există mai mult de un mod de a crește, găti și mânca un cartof… fiert, copt, prăjit, la cuptor, piure, sote, ras, crud...
În timpul atelierelor noastre din Urziceni, a fost inițiat un astfel de proces diferențiat, care a inclus: conversații de grup, acțiuni pe scaun, mișcări de grup, dans, vizionarea unor scurtmetraje și ascultarea de poezii de sunete. A existat chiar timp și pentru chipsuri de cartofi! Grupul a continuat să își creeze propriile „coloane sonore” folosind obiecte găsite, instrumente de percuție, sunete de mediu, influențe acusmatice și, în final, propriile voci, devenind un cor de improvizație în acest proces.
Ur
Zi
Ce
Ni
Numele municipiului a fost repetat, dar în moduri diferite și diverse. Am râs cu toții și s-au creat prietenii noi.
Și acela a fost doar începutul…
Formatul 8mm, perceput ca tradițional, a fost folosit mai târziu pentru a crea un film negociat, participativ, experimental și contemporan, în pajiștile, parcurile, zonele de pădure și spațiul urban al Urziceniului. Aici, imaginația colectivă și deschiderea de a crea împreună ceva nou s-au ciocnit, oamenii schimbând roluri, regizând scene, stabilind locuri, înregistrând propriile acțiuni și împărțind cei mai grozavi biscuiți făcuți în casă și ceai cald (fructe de pădure).

